AVANTAJELE CASELOR DE LEMN PE STRUCTURĂ UŞOARĂ ŞI DIN GRINZI CHERTATE
fabricate de către firma noastră:
- Casele noastre, fie ele pe structură uşoară sau din grinzi, sunt fabricate din molid autohton cu provenienţă din Transilvania – din Munţii Carpaţi.
- Timpul de construcţie a caselor din grinzi chertate şi a caselor pe structură uşoară din lemn este mult mai redusă decât cea a construcţiilor din cărămidă sau pe structură metalică. Tocmai datorită acestui fapt clientul poate avea o economie considerabilă în ceea ce priveşte costurile adiacente. Durata de construire a unei case din lemn – în funcţie de mărimea ei – poate fi realizată chiar şi “la cheie” într-un interval de 2-3 luni din data comenzii. Acest termen foarte redus se datorează majoritar: tehnologiei uscate, a fazelor şi fluxurilor de lucru realizabile concomitent şi în câteva cazuri chiar şi prefabricării. Toate aceste detalii pot reduce considerabil sau chiar elimina costurile legate de chirie sau cea a mutărilor repetate – ajutând astfel multe familii care au astfel de probleme.
- Izolaţiile termice şi fonice sunt uşor realizabile pentru orice casă din lemn.
- Casele din lemn pot fi tratate cu materiale moderne, care protejează construcţiile de mucegai, fungi şi umiditate.
- Faţă de celelalte materiale de construcţie lemnul posedă de cei mai buni parametrii de izolare. În casele construite cu metode tradiţionale – pentru a avea confortul termic dorit – în primul rând trebuiesc încălzite pereţii cu inerţie termică ridicată, iar casele din lemn se încălzesc uşor, astfel rezultând o economie energetică de cca. 40%.
- Datorită tehnologiei uscate de construire casele din lemn se pot construi în oricare perioadă a anului.
- Casa din lemn produsă şi realizată adecvat nu mucegăieşte niciodată, datorită faptului că structura naturală a lemnului nu închide complet accesul vaporilor. Totodată – într-o casă din lemn niciodată nu vom avea aer uscat, datorită echilibrării continue al umidităţii.
- Casele din lemn pot fi construite pe: fundaţie de beton, placă de beton sau pe stâlpi – piloni, în funcţie de necesitatea clienţilor şi/sau condiţiile terenului disponibil.
- Atât casele din grinzi chertate, cât şi cele pe structură uşoară sunt rezistente la cutremure, datorită faptului că structura lemnului din punct de vedere a rezistenţei diferă de structurile construcţionale tradiţionale (de ex.: cărămidă, beton). Lemnul nu este rigid sau dur ci mai degrabă elastic şi flexibil.
- Casele noastre din lemn nu conţin alergeni. Materialele de izolare din pereţi nu pot pătrunde deloc în spaţiul rezidenţial, iar plăcile de gipscarton folosite pentru bardaj au o bază naturală. Din punct de vedere fiziologic casele din lemn sunt mult mai avantajoase decât celelalte case – din alte structuri, asigurând: un spaţiu de locuit sănătos pentru viaţa noastră cea de zi cu zi, bunăstarea căilor respiratorii şi a plămânului, relaxarea sistemului nervos.
- Planurile caselor şi construcţiilor noastre pot fi adaptate în funcţie de necesitatea şi cererea clientului. Totodată sunt binevenite orice fel de planuri personalizate şi descrieri tehnice, deoarece în baza acestora specialiştii noştrii vă pot furniza informaţiile necesare în cel mai scurt timp.
- Casele noastre din lemn pot fi izolate atât în structură, cât şi pe părţile interioare sau exterioare ai pereţilor.
- O casă pe osatură din lemn asigură un spaţiu intern util cu 10% mai mare, decât o casă din cărămidă – în cazul în care asigurăm valori identice de izolare. Tehnologia uzilizată în cazul caselor pe structură uşoară asigură posibilitatea de a construi structuri (pereţi) mai subţiri, decât în cazul modurilor de construcţie tradiţionale, astfel rezultând o suprafaţă locuibilă mai mare în cazul unei suprafeţe construite identice. Acest fapt iarăşi reprezintă o economie considerabilă.
- Casele pe structură uşoară sunt rezistente în timp. Pe la noi acest tip de construire a apărut doar cu cca. 30 de ani în urmă, dar în ţările nordice, Canada, Statele Unite ale Americii şi Europa de Vest acest tip de construire a fost folosit mult mai timpuriu. Cea mai veche casă din lemn se regăseşte pe Insulele Feroe şi are cca. 900 de ani (Old Farm House din localitatea: Kirkjubøargarður). Iar cea mai în vârstă casă pe structură uşoară se află în Statele Unite ale Americii şi are peste 400 de ani (Fairbanks House – localitatea Dedham – statul Massachusets). Construcţia cea mai veche de pe lume se află în Japonia – lângă Nara: templul Hōryū-ji – o pagodă cu 5 nivele, construită în anii 600 şi reconstruită apoi – datorită unui incendiu – în secolul al VIII-lea.
- O casă pe structură uşoară pe exterior poate fi bardajată în mai multe feluri: bardaj din lemn (astfel păstrând aspectul de casă din lemn), sau cu tencuială (astfel conferând construcţiei un alt aspect).
- Utilizarea construcţiilor din lemn este multilaterală: case de locuit, case de vacanţă, case de week-end, clădiri publice, manejuri cu deschideri mari, săli de sport, unităţi de cazare, etc.
- Casele din lemn sunt ecologice şi au o emisie pozitivă. Aceste case asigură un cămin durabil, confortabil şi armonios.
- Mărimea construcţiilor realizate din lemn este foarte variabilă. În cazul firmei noastre – cea mai mare construcţie fabricată şi montată de către noi are o suprafaţă de 962 m2 şi este un hotel din Marsilia, iar cea mai mică o cuşcă de câini. 🙂